This awesome blogger theme comes under a Creative Commons license. They are free of charge to use as a theme for your blog and you can make changes to the templates to suit your needs.
RSS

Discriminare



Adaugat de:Baciu Adriana

Discriminare

Discriminarea persoanelor care traiesc cu HIV, asa cum este definita de UNAIDS in «Protocolul pentru identificarea discriminarii impotriva persoanelor care traiesc cu HIV» reprezinta «orice masura care face o diferentiere arbitrara intre persoane in functie de statusul HIV confirmat sau suspectat ori in functie de starea de sanatate».

Discriminarea este determinata de lipsa de cunostinte, intoleranta, prejudecati si este strans legata de stigmatizarea, etichetarea persoanelor.

Efectele discriminarii sunt dramatice, atat pentru grupurile care sunt discriminate, cat si pentru cele care discrimineaza. Astfel, intr-o societate in care exista stigmatizare si discriminare pe criteriul HIV/SIDA, oamenii nu vor dori sa afle daca sunt infectati, vor fi siliti sa isi ascunda diagnosticul, nu vor accesa serviciile medicale sau sociale, nu vor avea curaj sa caute informatii care sa ii ajute in prevenirea infectarii. Discriminarea persoanelor vulnerabile social (din cauza varstei, comportamentelor, situatiei sociale, situatiei legale, orientarii sexuale etc.) duce la lipsa accesului acestora la informatii si servicii, expunandu-le riscului de infectare cu HIV.

Discriminarea se poate regasi la multe niveluri: politici sociale, legislativ, comunitar, institutional, interpersonal sau chiar intrapersonal (autodiscriminarea) – toate fiind strans legate intre ele si influentandu-se reciproc. In plus, de multe ori, discriminarea este subtila, mascata, greu de demonstrat si de recunoscut, unori fiind considerata chiar de persoanele discriminate ca masura sau atitudine justificata.

Stigmatizarea si discriminarea sunt injuste, atat in cazul persoanelor care traiesc cu HIV, cat si in cazul femeilor, persoanelor cu handicap, consumatorilor de droguri injectabile, persoanelor in varsta, femeilor implicate in sexul comercial, persoanelor fara adapost sau al persoanelor cu venituri reduse, al tinerilor etc.

Legislatia internationala si nationala protejeaza persoanele impotriva discriminarii si incearca, prin masuri afirmative, sa asigure sanse egale tuturor persoanelor.
Scris de:Dorneanu Iulia

0 comentarii

„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

CE POT FACE EU PENTRU A OPRI DISCRIMINAREA

Pentru că în fiecare zi asistăm la discriminarea ţiganilor, copiilor cu dizabilităţi, discriminarea pe criterii de gen (cazul când oamenilor le sunt lezate drepturile de angajare în câmpul muncii), discriminarea pe criteriul vârstei, pe baza statutului social, pe baza orientării sexuale şi am putea continua lista. Ce am putea face noi ca societate dezvoltată pentru diminuarea  problemei discriminării în orice sferă din societatea modernă? Am putea să facem marşuri, conferinţe, seminare, mese rotunde pentru a informa populaţia, însă parcă sună aceste activităţi a ceva învechit. Lumea noastră e deja obişnuită şi chiar saturată  cu astfel de manifestaţii şi să fim sinceri doar la nivelul unor discuţii în  acel local vor rămâne pentru că omul de astăzi e într-un fel egoist fiindcă informaţia pe care el o asimilează nu o transmite şi apropiaţilor săi. Ea rămâne undeva depozitată în creier şi înscrisă într-un CV  ca activitate participativă şi cu asta a terminat. Astfel se creează un cerc restrâns al persoanelor care cunosc adevăratele consecinţe ale discriminării. Aş enumera doar cîteva din aceste consecinţe: exterminarea unor etnii, izolarea  de societate, creşterea infracţionalităţii în comunitate, oameni analfabeţi şi complexaţi şi lista ar putea continua. Ni se înfăţişează un tablou în culori sumbre sau chiar negre. Şi totuşi ce putem face? Lucruri simple şi la îndemâna oricui:
-                     să fie constituite  şcoli / clase  multiculturale, pentru a fi integraţi în societate şi copii de altă etnie / disabilităţi / orientare religioasă,etc.;
-                     activităţi extraşcolare (teatru social, unde copiii să interpreteze roluri ale copiilor de altă etnie) ;
-                     o soluţie ingenioasă la această problemă, cel puţin mie mi s-a părut, este cea adoptată de ONG –ul „Poarta Deschisă” din oraşul Ungheni care organizează anual o mini vacanţă la mare pentru copii atât cu disabilităţi cât şi pentru cei sănătoşi, astfel se urmăreşte închegarea prieteniilor dintre aceşti copii. E ceva frumos şi chiar inedit, pentru că e una să faci ateliere de lucru cu aceşti copii şi alta e să creezi acea atmosferă de degajare în comunicarea cu ei.
-                     O altă soluţie a problemei discriminării este teoria „ferestrelor sparte” – o teorie de psihologie socială formulată în anii  ’ 80 spune că oamenii sunt mai dispuşi să comită acte antisociale într-un mediu care prezintă semne de dezordine. Am auzit de multe ori pe cei care merg în străinătate spunând: „e atât de curat, că nu-ţi vine să arunci o hârtie pe jos”. Un studiu efectuat, care susţine această teorie, numită a „ferestrelor sparte”, spune că oamenii vor comite mai multe acte neconforme cu normele sociale, dacă cineva înaintea lor a comis astfel de acte şi semnele comportamentului lor sunt prezente în diferite forme (grafitti, gunoi, etc.). această formă de contagiozitate a comportamentului antisocial implică şi creşterea în gravitate a actelor comise. În studiul efectuat de revista Science, de două ori mai mulţi oameni au fost dispuşi să fure bani dintr-o cutie poştală atunci când aceasta era înconjurată de gunoaie (aceasta a fost doar o comparaţie. Gândiţi-vă câţi oameni sunt dispuşi să discrimineze pe alţi semeni ai lor într-o comunitate în care deja sunt discriminaţi?).  am putea diminua efectele discriminării prin acte simple şi la îndemâna oricui: putem începe prin a-i numi „semenii noştri” şi nu „ţigan”, „gay”, „baptist” sau orice alt calificativ discriminatoriu; le putem permite copiilor noştri să îşi facă prieteni în rîndul copiilor cu disabilităţi, ţigani, etc. ; le putem oferi şansa de a se afirma ca specialist angajându-i... am putea aplica această teorie în spaţiul personal cel interior şi cel din imediata noastră apropiere – dacă am repara ferestrele sparte ale sufletului nostru, dacă am încheia sau clarifica relaţiile în suspensie, dacă am zâmbi mai des poate am reuşi să oprim discriminarea atât cea exterioară cât şi cea interioară...
Nu e complicat să oprim discriminarea, avem nevoie doar de voinţă, perseverenţă şi cel mai mult de dorinţa de a nu trăi într-o societate bolnavă de prejudecăţi.

Scris de:Mardari Gabriela

0 comentarii

Spune NU Discriminarii


                  78% din populaţia României consideră că discriminarea de pe piaţa muncii este răspândită.
Atitudinea romanului fata de discriminare:
  • Unu din trei angajaţi nu ar face nimic dacă ar fi discriminat la locul de muncă;
  • mai puţin de una din 10 persoane s-ar adresa unui avocat dacă ar fi discriminată la angajare sau la locul de muncă;
  • una din două persoane s-ar adresa şefului de la locul de muncă pentru depunerea unei plângeri în caz de discriminare.
Impedimente in gasirea unui loc de munca:
  1. barbatii de peste 40 de ani sau cei sub 25 de ani;
  2. femeile peste 40 de ani

Nu vă pot învăţa violenţa, pentru că nu cred în ea. Pot să vă învăţ doar să nu plecaţi capul în faţa nimănui, chiar cu preţul vieţii voastre. (Gandhi) „Cred că acolo unde singura alegere este între laşitate şi violenţă, eu aş sugera violenţa”. (Gandhi)
Scris de:Baciu Adriana

0 comentarii
Despre comunicarea intrapersonală din punct de vedere creştin
\
Din punct de vedere tehnic, psihologic, comunicarea intrapersonală este acel tip de comunicare în care emiţătorul şi receptorul sunt una şi aceeaşi persoană.
E cea mai tainică relaţie în care o persoană ascultă propria voce interioară şi poartă dialog cu sine. „Departe de a fi un aspect accidental a comunicării umane, analize atente ne arată că această comunicare intrapersonală este omniprezentă: fiecare individ simte nevoia să intre în «dialog cu sine» pentru a-şi limpezi anumite lucruri, situaţii, relaţii, înainte de a le clarifica cu ajutorul celorlalţi” (D. Silvestru, Psihologia educaţiei, Ed. Polirom, Bucureşti, 2004, p. 183).
Individul se întreabă şi îşi răspunde, analizează, reflectează, ia decizii, repetă în gând mesaje destinate altora. Din punct de vedere al formării şi dezvoltării personalităţii, acest dialog cu sine constituie o practică terapeutică de tip intelectiv şi emoţional: a pune problema mai întâi în raport cu propria conştiinţă înseamnă o purificare cognitivă, dar şi o descărcare emoţională.
Iar dacă tot veni vorba de conştiinţă, având în vedere faptul că toţi participanţii la acest curs suntem botezaţi, consider oportune câteva consideraţii despre conştiinţa creştină. Nu ne naştem cu o conştiinţă creştină ci o dobândim, modelându-ne gândirea, dând valoare fiinţei umane, modelându-i personalitatea, impregnându-i acţiunile şi caracterul.
Conştiinţa creştină este expresia unei minţi mereu reînnoite, a unei viziuni redirecţionate şi a unui cuget revitalizat. Este mereu alertă, trează, dinamică, are discernământ, face diferenţa între rău şi bine, respinge răul, perseverează spre bine şi promovează binele. Nu se mulţumeşte cu lucrurile aşa cum sunt şi nici nu se plânge că lucrurile sunt rele; dimpotrivă, caută să le transforme în lucruri bune.
Următorul pas în consideraţiile despre comunicarea intrapersonală, este definirea atributului „creştin”. Din punct de vedere etimologic, cuvântul provine din latinescul „christianus” şi înseamnă „urmaş al lui Cristos”, respectiv una al lui Dumnezeu.
Se naşte deci întrebarea: „Cine este Dumnezeu pentru mine?” şi de aici se nasc multe considerente.
Părerea mea este că ar trebui să dinamizăm întrebarea, întrucât Dumnezeu şi Eu suntem două subiecte. Şi atâta timp cât rămân subiecte independente, reprezintă doar o parte din potenţialul lor.
Primul pas este să dublăm întrebarea, respectiv: „Cine este Dumnezeu PENTRU MINE?” şi „Cine sunt eu PENTRU DUMNEZEU?”. Acest fel de întrebare deschide o paletă foarte amplă de relaţionări, de acceptări, de recunoaşteri: atât recunoaşterea umanităţii mele cât şi a divinităţii Lui.
De aici următoarea întrebare: „Ce raport există între Dumnezeu şi Eu?” şi din nou se deschide o nouă lume, întrucât Dumnezeu, în esenţa sa cea mai intimă, este RELAŢIE, atât în viaţa anterioară inter-trinitară cât şi în viaţa „exterioară” de după. Cu alte cuvinte o relaţie de iubire care generează şi naşte o comunitate.
[În mod voit nu am formulat „între Dumnezeu şi mine”: nu este vorba despre o greşeală gramaticală; de fapt, în timp ce Eu este subiect (Nominativ), Mine este complement direct (Acuzativ). Raportul deci nu este între Dumnezeu şi Mine ci între Dumnezeu şi Eu, adică între două subiecte.]
Atunci când Isus le vorbeşte ucenicilor, de multe ori îi invită să se iubească unii pe alţii. Tot El însă, în Evanghelia după Ioan (15, 15) foloseşte o expresie extraordinară, numindu-şi ucenicii „prieteni”. Prietenia este un sentiment mai dinamic decât caritatea, deoarece eu pot să-i iubesc pe ceilalţi „în general”, pot să-i iubesc pe indigenii din Papua-Noua Guinee şi să mă rog pentru ei, însă nu sunt prietenul lor, întrucât nu-i cunosc (schimbă oare această formă de iubire viaţa mea? ...)
Prietenia însă presupune cunoştinţă, confruntare, relaţionare, schimb, cu prietenul mă cert, mă împac, mănânc împreună cu el, ne facem proiecte comune şi trăim împreună falimente; prietenia mă face să mă schimb prin focalizarea limitelor şi a egoismului, invitându-mă
să-mi deschid inima.
Dumnezeul nostru nu este doar un Dumnezeu care ne iubeşte (ceea ce oricum e deja mult), ci este mult mai mult: este un Dumnezeu care vrea să intre în relaţie cu mine, care vrea să fie „prietenul meu”.
Noi suntem relaţie, ne naştem în mod fizic dintr-o relaţie, aceea dintre părinţii noştri şi trăim într-o relaţie care este familia; apoi ne naştem spiritual în Biserică, care este comunitate şi deci relaţie. Biserică percepută nu în mod necesar ca „universală”, însă măcar ca şi realitate locală, respectiv parohia sau comunitatea noastră.
O comunitate, adică un grup de persoane, de mulţi EU, cu limitele şi bogăţiile lor, care se reuneşte în numele lui Dumnezeu devine o comunitate de iubire care participă la viaţa inter-trinitară.
Acesta este sensul cel mai profund al comunităţii, care ne face să depăşim întrebarea „Cine sunt Eu?” întrucât ne pune într-o dinamică de iubire care generează, construieşte şi ne deschide unii altora.
În fapt, cel de-al doilea mister al credinţei noastre, după sf. Treime, amintim întruparea lui Dumnezeu care se face om; şi acest fapt intră în dinamica şi logica sa de iubire. De aici se deschide o a treia dimensiune, care este CEILALŢI. Cu Dumnezeu, Eu, ceilalţi, se închide un triunghi învigorat de sf. Treime.
Sunt eu capabil să mă „întrupez” în aproapele meu? Adică, ştiu să mă pun în „scutecul” lui, fără a-l judeca?

Scris de:Sociu Ioana
0 comentarii

SIDA motiv de discriminare?

Sida nu este o rusine, este o afectiune

Infectia cu virusul imunodeficientei umane (HIV) este o infectie ca oricare alta, omul infectat este un om ca oricare altul. Iar SIDA reprezinta o afectiune de care cineva poate sa sufere. Adeseori este chiar cineva de langa noi. Astazi, in intreaga lume, sunt aproximativ 44 de milioane de persoane seropozitive, adica infectate cu virusul imunodeficientei umane (HIV). Jumatate din acestea sunt tineri intre 15 - 24 de ani !
Prin cercetari sustinute s-au obtinut rezultate deosebite in domeniul tratamentului prin descoperirea medicamentelor antiretrovirale, imbunatatindu-se durata si calitatea vietii celui afectat de infectia HIV. Dar abordarea terapeutica are si o alta componenta deosebit de importanta : terapeutica psihologica care il face pe cel infectat cu HIV sa se simta normal, sa se poarte normal si sa traiasca normal. Datorita mentalitatii celor din jur, infectia HIV afecteaza uneori si integrarea sociala a celui seropozitiv, la scoala, la locul de munca si chiar in familie.
HIV / SIDA nu este singura problema de sanatate pentru care oamenii sunt discriminati si stigmatizati. Si alte conditii cum ar fi epilepsia, cancerul, bolile psihice care au condus la stigmatizare si discriminare in trecut si in prezent. Persoanele care traiesc cu HIV / SIDA sunt discriminate pentru ca infectia cu virusul iminodeficientei umane (HIV) este asociata cu comportamente care sunt stigmatizate sau considerate deviante, in mod special homosexualitatea, prostitutia si injectarea drogurilor, fiindca persoanele seropozitive (infectate cu HIV) sunt considerate responsabile pentru ca au contractat HIV, fiindca oamenii se tem sa nu contracteze HIV, fiindca religia sau credintele morale conduc la parerea ca infectarea cu HIV este rezultatul unei greseli morale, a promiscuitatii sau a sexualitatii deviante sau pur si simplu fiindca persoanele seropozitive (infectate cu HIV) provin din medii cu un nivel scazut de acces la informatii, medii in general sarace. De la compasiune la supraprotectie si uneori pana la respingere si abandon, trairile celor de langa persoana seropozitiva o afecteaza in mod direct, amplificand starea de stress existenta.
HIV, SIDA, nu sunt o problema doar a celui afectat, ci si a noastra, a tuturor celorlalti.
Stigmatizarea si discriminarea sunt probleme cu care persoanele infectate cu HIV / afectate de SIDA se confrunta in mod real. Ele reprezinta o bariera pentru persoanele seropozitive, din cauza careia nu pot avea acces la servicii fie din cauza ca sunt refuzate, fie din cauza ca se tem sa ceara aceste servicii pentru ca se asteapta sa fie respinse.
Asocierea infectiei HIV / afectiunii SIDA cu comportamentele "rele" si cu moartea descurajeaza oamenii sa se gandeasca la faptul ca si ei ar putea fi seropozitivi. Reducerea stigmatizarii si discriminarii persoanelor infectate cu HIV poate aduce imbunatatiri in viata celor infectati / bolnavi. Educatia despre HIV / SIDA poate reduce discriminarea persoanelor seropozitive, pentru ca poate duce la o intelegere corecta a riscului de infectare cu HIV.
Sunt multe situatii in care oamenii nu considera necesar sa foloseasca prezervativul la inceperea unei relatii sexuale, dar, aceeasi oameni cred ca este periculos sa dai mana cu o persoana care este infectata cu HIV. Este ceva de genul "ne ferim de SIDA atunci cand ne temem, incercand sa punem in aplicare mijloace de protectie de genul: evitam purtatorii", dar putem fi la risc tocmai atunci cand consideram ca suntem in siguranta : cand pornim de la premisa ca partenerul nu este infectat.
Exista forme directe sau indirecte de stigmatizare, sunt forme legale de discriminare, sau forme ilegale, discriminarea poate avea efecte intentionate sau neintentionate. Discriminarea poate duce la excluderea din scoala a copiilor (discriminare care este pedepsita in conformitate cu legea discriminarii), la crearea unor clase speciale pentru copiii infectati cu HIV (discriminare legala), la concedierea persoanelor infectate (de obicei din "alte motive"), la refuzarea unor servicii medicale. In general si cei care stigmatizeaza, si cei care sunt stigmatizati sunt priviti negativ de societate, conform normelor morale.
Fiecare are dreptul si obligatia de a actiona spre binele celor neinfectati si al celor infectati. Nimic nu ne indreptateste sa catalogam o persoana dupa boala pe care o are sau sa incalcam drepturile celor infectati, crezand (in mod fals, de multe ori) ca o facem spre binele comunitatii.
Atitudinea pozitiva din jurul celui (seropozitiv (infectat HIV), afectat de SIDA, este normala si in acelasi timp si necesara.
Adulti sau copii afectati de infectia pe care o poarta, traiesc cu noi si incearca sa o faca normal si demn, bucurandu-se de tot ceea ce inseamna viata. Lupta cu boala si uneori trebuie sa lupte si cu ignoranta sau chiar rautatea celorlalti.
Trebuie sa le respectam drepturile, trebuie sa fim alaturi de ei fiindca nu se stie cat timp vor mai fi ei langa noi ...
Sa nu ii izolam, sa nu ii abandonam ! Cu totii ne temem de ceea ce nu cunoastem iar imaginatia sporeste temerile.

Scris de:Irimia Roxana 0 comentarii

Dscriminarea la locul de munca

Discriminarea la locul de munca
         Discriminarea ca forma de marginalizare de orice fel si in orice situatie este, din pacate, un fenomen inca prezent in societatea democratica, fiind atat de obisnuit incat e considerat normal de catre foarte multi romani.
          Romania are o lege care sanctioneaza discriminarea, Legea nr. 48, adoptata in anul 2002, iar Consiliul National de Combatere a Discriminarii functioneaza din anul 2003.
          De asemenea, Guvernul Romaniei a adoptat anul trecut, in luna august Hotararea nr. 1.258/2004 privind aprobarea Planului national de actiune pentru combaterea discriminarii.
          Rolul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii este de a informa si de a forma societatea romaneasca in vederea eliminarii oricarei forme de discriminare, de a investiga si de a sanctiona actele de discriminare, contribuind astfel la crearea unui climat general de incredere, respect si solidaritate, definitoriu pentru o societate democratica si europeana.
          Alaturi de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii actioneaza si alte autoritati publice cu responsabilitati sectoriale in domeniu: Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul Sanatatii, Ministerul Justitiei, Ministerul Culturii si Cultelor, Ministerul Integrarii Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul National al Audiovizualului, Secretariatul General al Guvernului.
          In ultima perioada un interes special este acordat discriminarii minoritatilor sexuale, discriminarii dintre sexe si a persoanelor cu handicap.
          Romania a abolit in ianuarie 2002 articolul 200 din Codul Penal privind statutul persoanelor cu o alta orientare sexuala. Dar, desi din punct de vedere juridic situatia LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) este acceptabila, discriminarea bazata pe orientarea sexuala este un fapt prezent la locul de munca.
       
          Potrivit Barometrului de Opinie al Fundatiei pentru o Societate Deschisa din iulie 2002, 59% dintre romani nu ii considera pe homosexuali oameni normali. Ei considera homosexualitatea „boala psihica”, „problema emotionala”, „viciu”, „pacat impotriva naturii” sau un fel de identitate anti-romaneasca importata din Vest.
          Astfel ca cei care apartin acestei categorii sociale sunt nevoiti, de multe ori, sa ascunda acest lucru, altfel ar risca sa-si piarda locul de munca.
       
         Femeile sunt, de multe ori, considerate inferioare barbatilor
        
          In ceea ce priveste discriminarea femeilor, in toate tarile lumii (in special cele ale lumii a treia) acestea sunt, in general, implicate in activitati profesionale mai putin calificate si, deci, mai slab remunerate. In cercetarile de specialitate se deosebesc doua forme principale de discriminare a femeii in domeniul muncii: discriminare la salarizare, cind pentru prestarea unei munci similare din punct de vedere cantitativ si calitativ, femeile primesc o remunerare diferentiata si segregarea profesionala, cind femeile au un acces mai limitat la anumite profesii (de regula, mai prestigioase si mai bine platite).
       
         Motivele principale ale discriminarii femeilor sunt:       
          1. Atitudinile preconcepute ale ofertantului locului de munca fata de angajarea femeilor, pe care le considera forta de munca inferioara;
          2. Preferinta angajatorului, care este, de regula, barbat, pentru lucratori de sex masculin din considerente de socializare sau solidaritate barbateasca, dorind sa lucreze mai mult cu un colectiv de barbati, decit cu un grup de femei sau crezand ca un conducator barbat este mai eficient;
          3. Previziunile angajatorului referitoare la productivitatea probabila a candidatului femeie, intrucat prestanta acesteia poate fi intrerupta de casatorie, nasterea si ingrijirea copiilor. De aceea ofertantul acorda prioritate unui solicitant de sex masculin sau, in cazul cind angajeaza totusi o femeie, aceasta este platita mai putin. Cu privire la egalitatea de sanse intre femei si barbati, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 202/ 2002, modificata si completata de Ordonanta nr. 84/ 2004, care reglementeaza masurile pentru promovarea egalitatii de sanse intre femei si barbati, in vederea eliminarii discriminarii directe si indirecte dupa criteriu de sex, in toate sferele vietii publice din Romania.
          Prin egalitate de sanse intre femei si barbati se intelege luarea in considerare a capacitatilor, nevoilor si aspiratiilor diferite ale persoanelor de sex masculin, respectiv feminin si tratamentul egal al acestora.
          Pe larg acest lucru presupune:
          - Accesul nediscriminatoriu la alegerea sau exercitarea libera a unei profesii sau activitati, - Angajarea in toate posturile sau locurile de munca vacante si la toate nivelurile ierarhiei profesionale,
          - Veniturile egale pentru munca de valoare egala,
          - Informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare profesionala;
          - Promovarea la orice nivel ierarhic si profesional,
          - Conditii de munca ce respecta normele de sanatate si securitate in munca, conform prevederilor legislatiei in vigoare.
          Angajatorului ii este interzisa discriminarea prin utilizarea unor practici care dezavantajeaza persoanele de un anumit sex, in legatura cu relatiile de munca, referitoare la anuntarea, organizarea concursurilor sau examenelor si selectia candidatilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat, incheierea, suspendarea, modificarea si/sau incetarea raportului juridic de munca sau de serviciu, stabilirea sau modificarea atributiilor in fisa postului, stabilirea remuneratiei, promovarea profesionala, aplicarea masurilor disciplinare, dreptul de aderare la sindicat si accesul la facilitatile acordate de acesta.
          Conform Legii 202/2002, modificata si completata, maternitatea nu poate constitui un motiv de discriminare, totodata fiind interzis a i se solicita unei candidate, in vederea angajarii, sa prezinte un test de graviditate. Sunt insa exceptate de la aplicarea acestor prevederi acele locuri de munca interzise femeilor gravide, datorita naturii sau conditiilor particulare de prestare a muncii. Hartuirea, o alta forma de discriminare
          Este considerata discriminare a unei persoane pe criteriu sexual si hartuirea la locul de munca. Hartuirea poate fi sexuala sau morala.
          Hartuirea sexuala se manifesta in general fata de femei si de obicei vine din partea cuiva care detine o functie de conducere. Hartuirea sexuala este extrem de greu de demonstrat, deoarece se afla la limita dintre realitate si inchipuire. Aceasta problema devine o chestiune de perceptie si de receptare a unor semnale, mai mult sau mai putin subtile. Hartuirea morala presupune atat violenta fizica cat si psihica.
          Orice persoana poate fi victima hartuirii morale. Conform rezultatelor unei anchete realizate in anul 2000, la nivelul Uniunii Europene, 2, 9% dintre angajatii din UE, respectiv 12 milioane de persoane, au afirmat ca au fost supusi hartuirii morale la locul de munca, de-a lungul unei perioade de 12 luni. Printre factorii care duc la hartuirea morala se numara: relatiile deficitare dintre colegii de munca, nesiguranta locului de munca si schimbarile organizatorice rapide.
          In prezent, putine tari europene au adoptat o legislatie speciala in ceea ce priveste hartuirea morala la locul de munca. In cateva dintre acestea totusi legislatia se afla in faza de studiu sau de pregatire, iar unele state au intreprins actiuni de reglementare prin adoptarea de statuturi, ghiduri si rezolutii.
       
         Persoanele cu handicap, una dintre cele mai discriminate categorii sociale
        
          Daca in majoritatea tarilor Uniunii Europene persoanele cu handicap dispun de anumite facilitati atat in societate cat si la locul de munca, in tara noastra rar se intampla acest lucru, pentru ca de obicei persoanele care au un anumit handicap nu au un loc de munca.
          Articolul 50 din Constitutia Romaniei prevede: „Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor.”
          Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) a elaborat Strategia Nationala 2006-2013 privind protectia, integrarea si incluziunea sociala a persoanelor cu handicap din Romania. Scopul acestei strategii este asigurarea exercitarii totale a drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor cu handicap in vederea cresterii calitatii vietii acestora.
          Strategia propune ca modalitati de crestere a gradului de ocupare a fortei de munca in randul persoanelor cu handicap, urmatoarele cai de actiune:
          - asigurarea pregatirii scolare a persoanei cu handicap, indiferent de locul in care aceasta se afla, inclusiv prin profesori itineranti;
          - accentuarea importantei evaluarii abilitatilor si, mai ales, a abilitatilor socio-profesionale;
          - realizarea, diversificarea si sustinerea financiara a programelor privind reabilitarea profesionala a persoanelor cu handicap;
          - asigurarea pregatirii pentru ocupatii necesare in domeniul handicapului si pentru introducerea de noi ocupatii in Clasificarea Ocupatiilor din Romania.
          Angajatorii se pot implica in crearea de conditii speciale pentru pesoanele cu handicap prin:
          - proiectarea si adaptarea locurilor de munca in asa fel incat acestea sa devina accesibile persoanelor cu handicap;
          - sustinerea logistica si financiara a angajatorilor in vederea realizarii amenajarilor/adaptarilor in functie de nevoile individuale ale persoanei cu handicap angajate;
          - stabilirea unei comunicari permanente intre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, ANPH si organizatiile neguvernamentale;
          - sustinerea unei piete de desfacere pentru produsul muncii persoanei cu handicap.
          Contractul de munca poate contine clauze de interzicere a discriminarii
          Pentru prevenirea actiunilor de discriminare, atat la negocierea contractului colectiv de munca unic la nivel national, cat si la negocierea contractelor colective de munca la nivel de unitati, partile contractante pot stabili introducerea clauzei de interzicere a faptelor de discriminare si, respectiv, clauze privind modul de solutionare a reclamatiilor formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte.

Scris de:Irimia Roxana
0 comentarii

DISCRIMINAREA ROMILOR

DISCRIMINARE ŞI RASISM LA ADRESA ROMILOR


Romii sunt, fără îndoială, o minoritate cu statut particular, nu doar în România, ci la nivel European. De sute de ani, ei au fost situaţi din mai multe puncte de vedere la limita inferioară a societăţii şi au constituit ţinta constantă a unor prejudecăţi şi obiectul unor puternice stereotipuri negative. Mai mult, romii au reprezentat, şi reprezintă chiar în prezent în multe ţări, inclusiv la noi, imaginea tipică a diferenţei culturale. În decursul istoriei, diferite state europene, între care şi România, au elaborat şi pus în practică politici de excludere, de reprimare sau chiar de anihilare a romilor, ca identitate culturală, ca grup etnic sau ca mod de viaţă.
Din aceste motive, cazul romilor  este o excelentă ilustrare a teoriei psihosociologice a ţapului ispăşitor. Conform acestei teorii, în special în perioadele de criză, frustrarea acumulată de grupul majoritar este transformată în agresivitate faţă de un grup minoritar care este făcut responsabil de dificultăţile pe care le traversează ansamblul societăţii.
Manifestările rasismului sunt însă de mai multe categorii. Mai întâi, trebuie menţionat rasismul clasic cu  adânci rădăcini istorice în cazul romilor. El se traduce prin manifestarea explicită a unei atitudini negative şi a unor comportamente discriminatorii faţă de romi în general. Rasiştii expliciţi menţin despre propria persoană o imagine pozitivă şi justifică atitudinile şi comportamentele lor prin atribuirea unor caracteristici ce pun romii în situaţie de inferioritate faţă de celelalte grupuri din societate. Aceste caracteristici s-ar regăsi la toţi romii, cu eventuale variaţii de intensitate, ar fi inseparabil asociate cu identitatea de rom şi ar fi fixe, imposibil de modificat. Astfel de persoane cred în transmiterea pe cale genetică a unor tendinţe comportamentale, sunt sceptici în privinţa eficienţei oricăror măsuri, de ordin educativ, socio-economic etc., vizând îmbunătăţirea situaţiei romilor. Motto-ul celor din această categorie ar putea fi „aşa sunt ei, n-ai ce le face, nu vor fi niciodată ca noi”. Se cuvine a menţiona de asemenea că foarte puţini rasişti se autodefinesc ca atare dar marea majoritate a celor din această categorie nu au dificultăţi în a exprima public punctele lor de vedere.
Un mare număr de persoane manifestă însă un rasism camuflat. Este vorba despre o situaţie în care apare un decalaj sau chiar o contradicţie între nivelul discursului şi cel al comportamentelor. Astfel, aceste persoane au un discurs în care afirmă că tratează pe toată lumea la fel, că diferenţele de comportament se datorează doar unor elemente circumstanţiale sau aplicării unor criterii obiective, independente de persoana lor şi fără legătură cu apartenenţa etnică. Se întâmplă însă că aceste criterii obiective aplicate rezultă în defavorizarea în mod sistematic a romilor. Motto-ul acestei categorii ar putea fi: „Eu nu fac diferenţe între romi şi neromi, pentru mine toţi sunt la fel, dar toţi trebuie să respecte legea/regulamentele/regulile sociale/etc”.
Cel de-al treilea mod de manifestare a rasismului este rasismul aversiv, o formă mult mai subtilă, mai dificil de identificat, atât la ceilalţi cât şi în propriul comportament, şi, implicit, mult mai dificil de combătut. Este vorba despre persoane care se consideră tolerante, fără tendinţe rasiste, care pot chiar exprima opinii de respingere şi condamnare a rasismului. Aceste persoane comit în mod inconştient şi neintenţionat acte de discriminare, nu atât prin dezavantajarea romilor cât prin favorizarea ne-romilor, evitarea involuntară a contactului cu romii, sau prin atitudini faţă de romi ce îi situează pe aceştia în poziţie de inferioritate. Motto-ul ce ar corespunde cel mai bine acestei manifestări este: „şi ei (romii) sunt oameni...”.


Scris de:Catarau Loredana
Discriminarea si Persecutia Romilor

5 Prejudecati Clasice

Romii fura

Ca orice minoritate, romii sunt usor de categorizat. Cateva exemple de unguri care au refuzat sau nu stiau sa vorbeasca romaneste in Transilvania au dus la povesti de genul ca toti locuitorii anumitor localitati refuza sa vorbeasca romaneste; cateva exemple din mass-media de romi care fura au dus la generalizarea ca toti romii fura. Cand non-romi fura miliarde din buget si saracesc intreaga tara, vina cade pe ei personal. Cand un rom fura o gaina pentru a-si hrani familia, vina cade pe el dar in acelasi timp si pe toti romii.

Romii nu se spala

Datorita codului celor "pure" si "impure", romii pastreaza norme stricte ale igienei (evident, in masura posibilitatilor materiale). Prejudecatile de genul "romii nu se spala" se datoreaza deci culorii pielii sau situatiei materiale.

Romii nu se duc la scoala

Sistemul scolar a refuzat pana de curand sa recunoasca romii ca o minoritate culturala cu interese si nevoi diferite de cele ale populatiei majoritare. Aceasta, asociata cu motive economice a dus la situatia educationala cu care se confrunta romii astazi. Un alt factor este discriminarea la locul de munca. Un rom, chiar educat, are putine sanse de a primi posturi de conducere. De multe ori, educatia pur si simplu nu este vazuta ca o modalitate de a reusi in viata pentru romi.

Romii nu sunt romani

Desi romii sunt cetateni romani, au fost prezenti in Romania de peste 600 de ani si majoritatea au ca limba materna romana, ei sunt inca vazuti ca straini pentru simplul fapt ca arata diferit. Un alt lucru ignorat este ca multi romi si-ar fi continuat migratia spre centrul Europei daca nu ar fi fost tinuti in sclavie in Tarile Romane (ca dovada faptul ca multi au plecat dupa abolirea sclaviei). Romii sunt vazuti ca invadatori, cand situatia este exact invers: ei eu fost obligati sa ramana pe teritoriul tarii noastre. Si oricum, in momentul de fata marea majoritate a romilor sunt la fel de 'romani' ca si restul romanilor.

Romii sunt mai negri

Desi aceasta prejudecata nu prezinta asa multe probleme ca cele precedente, cred ca merita totusi mentionata. Evident, unii romi sunt mai negri. Si asta e probabil un lucru fericit, tinand cont ca persoanele fara astfel de noroc din nastere stau vara la soare sa se bronzeze, sau dau bani la saloane de frumusete pentru bronzat artificial (si isi risca sanatatea pentru o piele mai neagra, pentru ca bronzul -natural sau artificial- este principalul factor de risc pentru cancerul de piele).

Dar, tinand cont ca unii romani sunt mai albi decat altii, si aceeasi persoana e mai alba iarna si mai neagra vara, se trage usor concluzia ca marea majoritate a romilor nu sunt destul de 'mai negri' decat restul populatiei pentru a putea fi identificati ca romi dupa culoarea pielii.
 Scris de:Dorneanu Iulia

Educaţia copiilor romi

Există o serie de cauze sociale, economice, culturale şi sistematice care au urmări precum evitarea înscrierii, participării sau abandonul şcolar printre copiii romi. Alte cauze legate de copil includ: o stare de sănătate precară, întârzieri ale dezvoltării psiho-intelectuale, o motivaţie scăzută de a învăţa a copiilor romi, diferenţe sexuale (conform cărora fetele se pot căsători devreme, rolul lor social este acela de a creşte copiii şi de a avea grijă de familie), o imagine proastă de sine şi rezultate slabe la şcoală. Din relatările profesorilor aflăm că două treimi dintre copiii romi care au abandonat educaţia prezintă o lipsă de interes la şcoală, peste 20% au atitudini de respingere şi doar 10% au o atitudine pozitivă. (Sursă: Participarea la educaţie a copiilor romi – probleme, soluţii şi actori, 2002)   
 Copiii romi constituie una dintre cele mai defavorizate categorii de copii şi au nevoie de mult sprijin pentru a depăşi situaţia în care se află. Sărăcia şi lipsurile familiilor rome, prejudecăţile care persistă în mentalitatea populaţiei, inerţia unor părinţi rromi faţă de perspectivele pe care educaţia le oferă copilului, toate acestea contribuie la marginalizarea copiilor romi, la limitarea accesului la şansele egale la care au dreptul toţi copiii.
Datele statistice justifică necesitatea unor proiecte care au drept obiectiv îmbunătăţirea situaţiei copiilor romi:
• doar 20% dintre copiii romi frecventează grădiniţa, pentru a se pregăti pentru şcoală;
• 20% nu sunt înscrişi la şcoală;
• 30% abandonează şcoala înainte de absolvirea ciclului gimnazial;
• aproximativ 50% sunt analfabeţi sau semianalfabeţi.
Respectarea şi implementarea dreptului copiilor romi la educaţie constituie principala condiţie pentru viitoarea îmbunătăţire a situaţiei lor. Există însă multe obstacole cu care aceştia se confruntă:
- sărăcia: peste 90% din totalul romilor din România trăiesc în condiţii de pauperitate economică ;
- şomajul, disproporţionat de ridicat în comparaţie cu alte etnii
- izolarea socială, care are drept cauze discriminarea şi prejudecăţile rasiste ale unei mari părţi din populaţia non-romani, dar şi tendinţele anti-sistem ale romilor ;
- analfabetismul şi deficitul calificărilor profesionale
- comunitatea romilor are una dintre cele mai ridicate rate a infracţionalităţii
- serioase probleme de igienă (corporală, alimentară, sanitară) care oricând pot degenera în probleme medicale grave
- probleme de identitate culturală: ca urmare a politicilor eronate de desconsiderare şi discriminare a romilor, cei mai mulţi dintre romi nu îşi cunosc, astăzi, propria identitate, propria cultura autentică şi propria istorie.
Situaţia copiilor romi este una critică, majoritatea aparţinând unor familii extrem de sărace. Mulţi dintre ei abandonează şcoala datorită lipsurilor materiale, iar cei care continuă sunt deseori discriminaţi faţă de colegii lor: puşi in ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, sau, mai rău câteodată, agresaţi verbal de către copii sau profesori. Educarea adulţilor (cadrelor didactice) şi a copiilor în spiritul toleranţei şi nediscriminării constituie o prioritate dacă se doreşte schimbarea mentalităţilor.


Elevii români sunt rasişti?
Majoritatea elevilor nu vor vecini homosexuali. O parte dintre tineri îi resping pe maghiari, musulmani, evrei şi romi şi nu prea agreează democraţia.
Mare parte din elevi nu se simt mândri că sunt români şi nu vor să trăiască aproape de persoane de altă orientare sexuală sau bolnave de SIDA. De asemenea, o treime dintre ei resping persoanele de altă etnie sau religie, după cum arată rezultatele studiului "Implicarea civică şi politică a tinerilor", realizat de Fundaţia Soros România în urma chestionării a aproape 6.000 de tineri, din 86 de şcoli din ţară.
"Rezultatele sunt extrem de îngrijorătoare deoarece arată că tinerii români sunt extrem de intoleranţi, o proporţie însemnată dintre aceştia putând fi caracterizaţi drept xenofobi şi antisemiţi", arată autorii studiului. Astfel, trei sferturi dintre elevi nu ar dori să aibă persoane de altă orientare sexuală ca vecini şi două treimi (peste 60%)dintre elevi resping persoanele bolnave de SIDA şi romii. În plus, peste o treime evită persoanele de altă etnie sau religie: 42% în cazul musulmanilor, 35% în cazul maghiarilor şi 34% în cazul evreilor, mai arată cercetarea.
"Cu cât stocul educaţional al familiei din care provine elevul este mai crescut, cu atât intoleranţa elevilor faţă de romi este mai mare. Acest rezultat arată că intoleranţa faţă de romi, atitudine răspândită în societatea românească, nu are şanse foarte mari de a fi redusă", explică autorii cercetării.
Scris:Robescu Alexandra
0 comentarii

Discriminarea femeilor

Discriminarea femeilor la locul de munca

De-a lungul timpului anumite grupuri sociale au fost considerate superioare fata de altele, albii se credeau mai presus de cei de culoare, barbatii mai buni ca femeile... Omul este o fiinta complicate si poate de aceea orgoliul sau il face sa se considere varful evolutiei speciilor de pe pamant.
Ce ii face pe oameni diferiti de animale? Una dintre trasaturile distinctive este chiar discriminarea, aceasta tendinta transmisa din generatie in generatie care ii face pe oameni sa uite ca sunt la fel, ca se nasc cu aceleasi drepturi si aceleasi indatoriri.
Modernitatea, in special miscarile cultural si filosofice, i-a facut pe oameni sa isi reconsidere statutul sis a se gandeasca la o modalitate prin care oamenii sa fie egali…si asa s-au nascut drepturile omului. Dupa atata timp insa, discriminarea este o practica foarte raspandita si azi in cele mai variate domenii si situatii.
Unul dintre tipurile de discriminare frecvente este cea de la locul de munca. Atat in Romania cat si in alte tari sunt femei care s-au confruntat macar o data in viata cu o forma de hartuire, de la patrunderea nepermisa a hartuitorului in spatul intim al victimei, glume cu caracter sexual, limbaj obscen, pana la solicitarea de favoruri sexuale. Atunci de ce se tem sa ii actioneze pe hartuitori in justitie?
De cele mai multe ori, in momentul in care sunt puse in fata unei astfel de situatii, femeile aleg una din urmatoarele doua solutii: fie isi dau demisia si incearca sa isi caute alt loc de munca, fie accepta propunerea, temandu-se sa nu-si piarda locul de munca. Insa nici una nu se gandeste ca exista si o a treia solutie: aceea de a face o acuzatie de hartuire sexuala pentru ca cele care urmeaza dupa ele sa nu treaca prin acelasi lucru.
Din pacate exista numeroase cazuri in care femeile sunt privite de catre colegii sau sefii lor ca obiecte sexuale, care ar trebui sa accepte glumele, bancurile obscene, pipaielile si propunerile lor.
Problema este ca putine femei sunt constiente de faptul ca Romania are o lege care sanctioneaza discriminarea, Legea nr. 48, adoptata in anul 2002, iar Consiliul National de Combatere a Discriminarii functioneaza din anul 2003. Rolul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii este de a informa si de a forma societatea romaneasca in vederea eliminarii oricarei forme de discriminare, de a investiga si de a sanctiona actele de discriminare, contribuind astfel la crearea unui climat general de incredere, respect si solidaritate, definitoriu pentru o societate democratica si europeana.
Desi exista posibilitatea de a adduce in fata justitiei acest fel de discriminare am aflat cu stupoare - cautand pe internet numarul de astfel de cazuri – ca nu exista niciunul. Ciudat, deoarece in urma unui sondaj a rezultat ca un procent de 6% din persoanele investigate care au trecut sau care cunosc persoane care au trecut prin astfel de situatii de discriminare sexuala. Acesta lipsa de actiune este consecinta lipsei de informare si de educatie a femeilor asupra posibilitatilor de aparare impotriva acestui gen de discriminare.
In alte tari, insa, situatia este cu totul diferita. Spre exemplu, in Marina Militara a S.U.A. au fost stabilite anumite comportamente acceptabile si inacceptabile. Astfel, exista o Zona verde care cuprinde comportamentul acceptabil cum ar fi: consilierea; complimente de natura nesexuala; atingerea cotului; exprimarea unor preocupari. Urmeaza Zona galbena care implica un comportament ce ar putea fi considerat hartuire sexuala, - precum limbajul obscen; fluieraturi; comentarii de natura sugestiva; scrisori sau poezii nedorite -, dar care se poate controla. In final, mai este si Zona rosie, cea a comportamentului inacceptabil: fotografii de natura sexuala explicita; atingerea persoanei; folosirea statutului pe care il ocupa cineva sau recurgerea la amenintari pentru a obtine gratificatii sexuale; comentarii de natura sexuala. In functie de aceste zone, masurile sunt mai dure sau mai putin dure. In SUA acest delict este pedepsit dur, iar oameni nu au prejudecati in a-si apara drepturile.
In consecinta, tot ce ne ramane este sa invatam sa ne aparam drepturile si deminitatea fara teama luand in seama exemplele altor persoane care au trecut prin asa ceva si au avut curaj sa apeleze la organele autorizate.

Scris de:Darandoi Roxana


Discriminarea femeilor la locul de munca


       Probabil ca orice femeie se va simti la un moment dat mai mult sau mai putin discriminata la locul de munca din cauza simplului fapt ca... e femeie. Discriminarea impotriva femeii poate pleca de la simple impresii, glume, diferente de salariu, pana la hartuire sexuala.

Care sunt motivele pentru care o femeie este discriminata la locul de munca?

1. Un angajator poate considera o femeie inferioara unui barbat din punct de vedere al eficientei, al rapiditatii si al inteligentei. De aceea, respectivul angajator va prefera sa isi formeze o echipa exclusiv masculina.

2. Unele domenii sunt considerate a fi destinate in special barbatilor. Ma gandesc aici la serviciul militar, politie, munca grea, functii de conducere si altele. Insa femeile au inceput incet incet sa patrunda si in astfel de medii si domenii, astfel incat se incearca o uniformizare a prezentei sexelor in majoritatea domeniilor. Totusi, intr-o echipa preponderent masculina, femeile, minoritare fiind, vor intampina anumite dificultati.

3. Femeia este constransa de multe ori de maternitate in ceea ce priveste locul de munca. Desi este ilegal, inca mai exista firme care concediaza angajatele in momentul in care sunt insarcinate.

Articolul 59, aliniatul c din Codul Muncii precizeaza ca este interzisa concedierea pe durata in care femeia salariata este gravida, in masura in care angajatorul a luat cunostinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere.

Mai mult, protectia maternitatii la locul de munca este legiferata prin Ordonanta de Guvern 96/2003.Potrivit acestui act normativ, orice tratament cu tenta discriminatorie, legat de sarcina sau de concediul de maternitate, constituie o ilegalitate in sensul legii.

De aceea, este interzis ca la angajare sa i se solicite unei candidate sa prezinte un test de graviditate sau sa semneze un angajament ca nu va ramine insarcinata sau ca nu va naste pe durata de valabilitate a contractului individual de munca.

Pentru eliminarea discriminarii, legiferarea consta in Legea nr. 202/ 2002, modificata si completata de Ordonanta nr. 84/ 2004, care are drept scop asigurarea egalitatii de drepturi dintre femei si barbati.

Problema deja existenta este insa inrautatita tocmai de victime. Astfel, femeile prefera sa taca si sa nu semnaleze nici un fel de abuz in momentul in care se simt si sunt discriminate intr-un mod sau altul. Teama de a nu fi concediate, de a nu mai fi platite, de a avea probleme mai tarziu in cariera si viata personala sau de a fi privite altfel le condamna la tacere.

Mai mult, femeile nu au incredere in aplicarea legii. Intr-adevar, exista firme cu circuit inchis, care isi inchipuie ca isi pot stabili propriile reguli. Insa, atat timp cat lucrezi cu actele in regula si depui o plangere referitoare la o anumita manifestare a discriminarii, autoritatile vor interveni si vor reglementa situatia.

Asa ca, in momentul in care esti supusa unui tratament discriminatoriu pentru simplul fapt ca esti femeie, nu sta pe ganduri si nu face compromisuri. Adreseaza-te cu o plangere sau sesizare Inspectiei Muncii sau Consiliului National Antidiscriminare.

In momentul in care cel acuzat va fi adus in instanta, el risca amenzi de pana la 15.000 de lei sau chiar inchisoare. Asa ca renunta la tacere sau la "solutia" numita demisie. Lucrurile se pot rezolva si in favoarea ta, mai ales ca tu nu ai nici o vina pentru toate cele intamplate.
Scris de:Dorneanu Iulia
Femeia in societate
Traim intr-o lume a barbatilor. Este un fapt real.
     De-a lungul istoriei au existat si asa numitele perioade de ‚matriarhat’, in care femeile conduceau societatea, avand, probabil, si pe acea vreme, inclinatii catre frumusete, spiritualitate si lumea interioara ; barbatii erau folositi indeosebi pentru munca si procreere. In timp, rolurile s-au inversat – si de cateva mii de ani lumea e condusa de spiritul masculin, cu atributele sale : ratiunea, forta, inclinatia catre materialitate, catre lumea exterioara.
     In ce masura ne-a fost de folos aceasta perioada de ‚patriarhat’, in care pana si Dumnezeu este vazut ca avand genul masculin, vor evalua generatiile viitoare.
     Momentan, sa privim la cateva realitati contemporane in ceea ce priveste situatia femeii.
     Comentariile urmatoare sunt preluate din articole aparute in ziare locale despre acest subiect.
     Iata cateva statistici referitoare la femei (sursa - ziarul 7Plus):
       - 70 % din cele 1,2 miliarde de oameni care traiesc in saracie sunt femei si copiii lor;
       - numai 21% dintre directorii de firme particulare din lume sunt femei;
       - 62 % dintre somerii planetei sint femei;
       - 85 de milioane de femei sunt analfabete, fata de numai 45 de milioane de barbati analfabeti;
       - 700 de milioane de femei nu beneficiaza de hrana, apa, scolarizare si ingrijire medicala la un nivel corespunzator;
       - peste 1.400 de femei mor zilnic in timpul nasterii
      Discriminarea femeii este inca o realitate. Nu in toate tarile, nu in toate domeniile – ci in majoritatea. Femeile continua sa fie victime ale violentelor domestice, ale tabuurilor religioase sau culturale si ale discriminarii la locul de munca. Sursa – ziarul EVZ :
      Un studiu realizat de Organizatia Mondiala a Muncii si publicat de revista „Time“ scoate in evidenta faptul ca egalitatea de sanse intre barbati si femei, in ce priveste cariera, este un ‚mit’ cel putin in tarile Uniunii Europene. Aici, femeile reprezinta doar intre 20 si 30% din totalul directorilor executivi, patronilor de mari companii, managerilor in toate domeniile de afaceri si politicienilor. De asemenea, datorita politicilor de intrajutorare pentru viitoarele mame, practicate de guverne sau corporatii, femeile din Europa pot avea o slujba, dar nu si o cariera. Un sociolog afirma afirma : “A fi o potentiala mama devine de multe ori un obstacol pentru femei cu anumite functii si slujbe, iar acesta este un fapt in toata Europa”.
      O femeie care-si doreste un copil este considerata de multe ori incapabila de a detine o functie de conducere. Rezultatul este un sistem in care putine femei se bucura de mobilitate pentru a-si construi o cariera. S-a ajuns ca ele sa fie excluse din domeniile competitive in care exista perspective unei angajari.
      Din fericire, in Romania situatia se aseamana mai mult ce ceea ce se intampla in SUA, unde exista o liberate si oportunitati mult mai mari pentru femei decat in Europa. Femeile se implica in sfera decizionala mult mai puternic, iar existenta unui copil nu le impiedica sa-si formeze o cariera, mai ales cand activitatea prestata, conditiile de munca si de salarizare sunt deosebite. Un consultant in resurse umane afirma : „Suntem o piata atipica pentru Europa. Nu m-as mira daca studiile de la noi ar arata alte lucruri decat in UE. Mentalitatea romanilor incepe sa se schimbe.“
      Un portret al femeii actuale din Romania, potrivit unui studiu realizat de Institutul Metro Media Transilvania, prezinta o persoana ce spala, calca, plateste intretinerea si face curat, dar ravneste la avansare si afirmare la serviciu. Necasatorita, uneori cu un copil, chiar daca este total de acord ca, pentru a creste fericit, un urmas are nevoie si de un tata. Si, nu in cele din urma, religioasa, dar independenta.
     Potrivit sondajului, motivatiile principale la locul de munca sunt, pentru femeia din Romania, posibilitatea de a fi un ajutor direct pentru ceilalti si sansa de a castiga foarte multi bani, precum si de avansare si afirmare. In plus, din ce in ce mai multe romance vad in ocupatia de casnica un sentiment de nerealizare, preferand activitati profesionale inalte, in domeniul afacerilor si chiar al politicii. 
     Daca in ceea ce priveste cariera mentalitatea e in schimbare, se pare ca in ce priveste viata de cuplu femeile sunt inca tributare unor mentalitati care nu intotdeauna le sunt de folos.
     Un sondaj realizat de Metro Media Transilvania a scos in evidenta urmatoarele idei despre conceptul de familie al romancelor :
·     40% din femei ar accepta relatia cu un partener infidel si 80% ar fi gata sa renunte la viata sexuala pentru a salva cuplul
·     70% ar ramane intr-o relatie nepotrivita, pentru copii
     Sociologii explica aceste rezultate prin faptul ca societatea romaneasca priveste in continuare familia prin prisma valorilor modelului ‚burghez’. Ele sunt gata sa accepte infidelitatea pentru a mentine stabilitatea institutiei casatoriei, si sunt dispuse sa se sacrifice pentru copii pentru a evita un posibil divort.
     In ce priveste raportul munca-familie, conform unui studiu realizat de aceeasi institutie, femeile sunt interesate in primul rand de cariera si in al doilea rand de copii. Ele vor sa aiba copii, dar cauta sa intarzie, cat pot, sa devina mame. In plus, putine dintre acelea care au deja un copil (doar 15 %) mai vor sa aiba inca unul.
     Potrivit Federatiei Romane de Psihologie, majoritatea femeilor care au deja un copil nu mai doresc un altul din cauza nesigurantei zilei de maine, a modificarii perceptiei fata de institutia familiei, precum si din cauza miscarii de emancipare a femeii: „Femeia pierde din ce in ce mai mult din feminitate si, in consecinta, din maternitate, pentru ca ea cauta acum pozitii cat mai inalte in politica sau in firma”.
     In acelasi timp, cca. 86 % din cele care nu au inca nu copil isi doresc sa aiba unul „ca sa vada cum e”, crede psihologul, care a mai identificat un motiv: „Romancele inca mai cred ca a avea un copil cu un barbat e o modalitate in regula de a mentine o relatie !!??” In acelasi timp insa, exista si femei care nu doresc sa aiba copii intrucat acest lucru le impiedica sa aiba un loc de munca satisfacator.
     Ce-ar mai fi de spus ?
     Eu as spune ca femeile ar trebui sa se cunoasca si sa invete sa fie ele insele. Sa invete sa iubeasca. Si sa invete cum sa scape de imaginea pe care barbatii au asezat-o asupra lor, de milenii. Probabil ca ele, femeile care ar face asta, ar fi foarte buni conducatori la locul lor de munca. Si probabil ar putea conduce aceasta lume mai bine – cred ca ar fi mai multa bucurie, pace, armonie.
Scris de:Chidon Simona
0 comentarii
Un produs Blogger.